Te iubesc, dar...


"Te iubesc atat de mult, dar, stii, mare parte din actiunile tale nu-mi plac!"


Ai avut vreodata senzatia aceasta? A provocat asta o reactie in tine? Parca este ceva in neregula intre a fi iubit si a fi judecat ca inadecvat in mare parte a timpului, nu?


Dă cu virgula, adevarat. Pentru ca, daca cineva te iubeste, inseamna ca iubeste si felul tau de a fi. Actiunile tale reflecta cine esti, deci, prin acel "te iubesc" declara ca iubeste mare parte din actiunile pe care le faci ca urmare a cine esti. Logic?
Bineinteles, nimeni nu va putea iubi si accepta tot, suntem oameni, dar, cine te iubeste pentru ceea ce esti, ar trebuie sa iubeasca in mare felul tau de a fi si de a te manifesta.


La naiba cu romantismul, asa-i? Pai, mnah, iubirea este confundata des cu dependenta si cu nevoile mascate ale personalitatii noastre ranite. De aceea, atata vreme cat esti ranit foarte tare de trecut, nu poti iubi pe bune in prezent.
Poti iubi doar ceea ce intra in raza ta de bine si de acceptare. Ceva de genul: "te iubesc pana la a ma tulbura, irita, scoate din zona de confort." Este si acesta un stadiu prin care trecem.


Dar a iubi intr-un mod profund, transformator, inseamna sa fii acolo pentru celalalt dincolo de zona ta de confort. Aici, mnah, avem cu totii mult de munca.
Cautam parteneri usor de iubit, fara trecut si greseli, perfecti daca se poate. Dar, nu suntem, nici unii dintre noi.


Da, avem de muncit! Frumoasa munca, insa, sa cresti in iubire, nu-i asa?


Iubirea reprezinta cel mai mare potential al nostru, de aceea, ea ne va provoca mereu. Iar, a gasi echilibru intre tine si celalalt, este o arta la care ajungi lucrand in primul rand, cu tine.


Trebuie sa stii daca ai stofa de iubit.


Dar si recompensa, pfai!.... Stii care este?
Acel sentiment ca, in sfarsit, esti acceptat si iubit pentru fiinta ta. Si ca tu poti oferi asta, la randul tau. Dubla iubire, intelegi?
Adica, acel sentiment profund de inadecvare si insuficienta, se diminueaza foarte mult. Si sa stii ca, iubirea de sine nu este suficienta. Dada, stiu, micile mele războinice, stiu. Dar, nu este. Este foarte necesara, dar ea trebuie sa se impleteasca cu iubirea pentru celalalt.


Iubirea de sine nu este suficienta pentru ca sufletul nostru este creat din vibratia uniunii, deci, energia lui se simte acasa in aceasta vibratie, a conectarii. Si ne simtim conectati cu adevarat cu cineva care ne iubeste asa umani cum suntem, imperfecti adica.


Mai avem mult de lucru pana ne vom iubi si vom iubi in acest fel. Dar fiecare pas conteaza.
Pana nu am cunoscut si acceptat toate partile omului: trup, minte, emotii, suflet, spirit, nu am reusit sa vad imaginea de ansamblu a echilibrarii si vindecarii, a conexiunii si dezvoltarii noastre.


Principala concluzie? Lucrezi cu tine, cu corpul tau, cu psihicul tau, cu emotiile tale si astfel, cresc sansele de a gasi si creste relatia in care sa te simti acasa, acceptat si iubit.


Spor la iubit!
Roxana 
 

Adaugă un nou comentariu