Crescuți în piatră

Intotdeauna am avut o fascinatie pentru florile crescute prin beton sau piatra. Pot spune ca au fost cei mai buni motivatori.

Este o sete de viata in acea planta, o sete nemaipomenita de a fi care o determina sa se dezvolte si în conditiile cele mai vitrege.

Natura m-a inspirat mereu prin determinarea, diversitatea, ciclicitatea si frumusetea ei. Atunci cand nu am mai gasit coerenta in comportamentul oamenilor, natura mi-a adus aminte ca totul a fost creat dupa o anumita coerenta. Doar oamenii par ca au cazut in afara acesteia sau ca nu mai cred in ea.

Atunci cand ceilalti au uitat sa-si dezvaluie frumusetea si au renuntat la a mai inflori, natura m-a coplesit cu frumusetea, dorinta de a exista si de a inflori, in orice conditii. Atunci cand eu ma victimizam cu privire la conditiile vietii mele, natura mi-a arata dorinta ei de a fi in orice conditii.

Natura este ca o harta pe care o citesc atunci cand uit ca sunt o parte din aceasta magnifica creatie, cand uit de Magnifica Creatie, punct. Atunci cand uit ca si cel mai mare haos, se echilibreaza la un moment dat. Natura m-a invatat despre ciclicitate, rabdare si incredere. Ea m-a invatat sa iau sansa la viata si sa cresc indiferent de conditii.

"Eu sunt o floare care a crescut in piatra", mi-am dat seama intr-o zi, de aceea nu am vecine. Doar ca in loc sa vad ca am crescut indiferent de conditii si am luat sansa la viata, m-am simtit neindreptatita ca nu am fost plantata intr-o gradina de care cineva sa se ingrijeasca cu iubire. Si, astfel, mi-am refuzat mult timp inflorirea.

Pentru ca am crescut printr-o crapatura in beton, a fost usor sa cred ca mi-am furat dreptul la existenta inloc sa simt ca sunt o forta a vietii.

Pentru ca a trebuit sa ma multumesc cu putina apa care se scurgea prin crapatura in care am crescut, mi-a fost lesne sa cred ca nu merit mai mult si ca nu valorez atat in ochii existentei, incat sa fiu ingrijita corespunzator.

Crezi ca este doar povestea mea?

In munca mea de consilier in transformare interioara, imi dau seama ca toti ne simtim asa. Contextul in care am fost crescuti, familial si social, a facilitat aceste sentimente. Nu cautam vinovati, dar pentru a ne elibera si vindeca, trebuie sa intelegem contextul, solul, modul de crestere. Si, mai ales sa ne recuperam frumusetea, puterea, determinarea cu care am crescut prin piatra si betoane, solitari, neintelesi si lacomi dupa ploaie (iubire). Daca nu parcurgem acest proces ramanem cu frica de lupta, cu fragilitatea interioara si cu lacomia fata de fiecare strop de apa sau raza de soare, adica lacomi de atentie si ingrijire. Ramanem cu o foame de iubire care ne va face dependenti de ceilalti, acceptand abuzuri emotionale, multumindu-ne cu putin si neavand incredere in noi insine si in viata.

Suntem frumosi, suntem o forta a naturii si o parte magica a creatiei. Si daca ne plangem lacrimile si ne eliberam de duritatea pietrei care ne-a gazduit, taindu-ne uneori, atunci putem sa ne daruim si bucuria de a inflori. Suntem atat de aproape.

Acum stiu ca avem dreptul sa existam, sa inflorim si sa ne bucuram de viata. Acum stiu, dupa multi ani de dedicare fata de procesul de vindecare. Ce risipa ar fi sa nu inflorim, daca tot am rezistat sa crestem in piatra, nu crezi?

Fie sa inflorim cu totii in toata diversitatea si in ritmul nostru. Daca ceea ce am scris a trezit in tine nevoia de a parcurge un proces de recuperare a fortei interioare, as fi onorata sa sustin un asemenea spatiu pentru tine si sa pun la dispozitia ta resursele de care eu ma folosesc mereu in viata in procesul de vindecare si inflorire.

Roxana Juverdeanu,
acceptand faptul de a fi crescută în piatră.

Consilier in transformare interioara.
 


 

Tags:

Comentarii

Roxana,esti cea mai frumoasa floare crescuta-n piatra.Si eu simt ca ma trag dintr-o roca dura,si poate, de acolo mi se trag forta,curajul,nevoia necontenita de ,,ploaie".

Adaugă un nou comentariu